Cum iubeste o femeie? letter for a man

Iubitul meu,

M-am trezit de dimineata si ti-am admirat chipul somnoros si linistit de care m-am indragostit din prima dimineata de cand l-am zarit. Ca intotdeauna, ma grabesc sa plec pe furis si sa nu te trezesc lasandu-te singur in plapuma calduroasa si acoperindu-mi parca, locul meu. Imi apar in minte versuri care ma dezmiarda cu privirea si parca te zaresc in mintea mea:

"Mi s-a parut ca te aud,

Dar am uitat radioul deschis

Poate-s uituc, poate sunt surd,

Sau poate-un dor de tine m-a cuprins,

Aveam o grija, o grija am acum.

Ti-am pregatit ceva de mancare,

Asa cum tu imi pregateai

In dimineti, cand aveai rabdare

Si spre servici nu te grabeai

Aveai o grija,

Pe mine ma aveai."Versuri, Bere Gratis-Strazi Albastre

Totul pare mult mai clar, totul capata contur, ochii, buzele si privesc in departare cu speranta ca-ti voi zari trupul.

Cu fiecare zi, te descopar mai mult, si sap tot mai adanc incercand in nebunia mea sa aflu cine esti, in ce mister te invalui.

Iubesc cu privirea ochii tai, care ascund multe mistere, dar tot ei sunt oglinda sufletului tau.M-ascund de privirea ta atunci cand gresesc, parca n-as vrea sa o ranesc, sa nu-ti ranesc ochii mari si calzi.

Cum iubesc? Cu sufletul, asa iubeste o femeie...

Iubitul meu, in incheiere te rog sa nu ma uiti, fiindca ...n-am sa te uit nici eu:

" Eu nu am sa te las, s-ajungi o amintire,

Privirile au ramas, dovada de iubire,

Eu nu am sa te las, sa fugi in sus pe un nor

Iubirea mea e un vas, iar tu esti singurul calator.

Eu nu am sa te las, sa nu ma lasi, nici tu

Eu nu am sa te uit, sa nu ma uiti, nici tu.

Deschide ochii si-ai sa vezi

Ce altfel nu poti vedea

Deschide-ti inima si-ai sa simti

Toata iubirea mea..." Versuri Bere Gratis- Eu nu am sa te las

Suflet gol

Da, stiu e toamna si probabil o data cu aceasta vreme s-a instalat si astenia de toamna. Cu siguranta acesta este doar un pretext sub care eu, una ma ascund de crunta realitate in care ma invart. Saptamana trecuta vorbeam la un seminar despre stresori, si eu identificasem cativa si ma raportam mai ales la lucrarile pe care le aveam de finalizat si de sustinut in iunie. Stiu ca e cale lunga pana atunci, insa timpul trece...vazand cu ochii.

N-am vrut sa recunosc ca sunt mult mai multi stresori decat in clipa in care am auzit intrebarea care nu-mi da pace: "TU CE VREI SA FACI CU VIATA TA?" Da, recunosc, ma macina, ma streseaza, din mai multe motive, si nu vreau sa le pun pe tava, prefer sa le stiu doar eu.

In timp am constientizat ca imi este dificil sa lucrez altceva decat ceea ce-mi place, sau ceea ce stiu. Pentru unii e mai interesant sa descopere alte domenii si activitati noi, e vorba de adaptare, pentru mine, e frustrant. Nu pot imbratisa decat ceea ce-mi place, asta am facut dintotdeauna, si surprinzator fata de acele vremuri cand stiam sa spun "NU-MI PLACE! NU FAC! astazi imi dau silinta si nu renunt, insa vine o vreme cand ajungi la fenomenul de saturatie, si spui STOP! GATA! eu asa am facut de fiecare data.

Mi-e dor de colegii de la psiho, de grupa mea de fete cu care m-am inteles extraordinar, mi-e dor sa merg cu ele la camine, mi-e dor sa stam sa strangem pentru pitici hainute, mancare, mi-e dor de mine...Pe an ce trece, uit sa ma mai bucur de sarbatori asa cum faceam inainte, si simteam intr-adevar, ca vin sarbatorile.

Sonia

Probleme sociale in tara nimanui...

În articolul scris de Carl M. Rosenquist, este dezbătută problematica problemelor sociale. După lecturarea articolului, am rămas cu o serie de întrebări cu privire la Sistemul de asistență Socială din România. De ce?

Răspunsul , este unul cât se poate de simplu și logic: trăiesc, învăț, muncesc în “minunata țară democratică”. Nu am cum să nu mă întreb cum probleme sociale ca: analfabetismul, somajul, abandonul școlar, abandonul nou-născuților în maternități, consumul de etnobotanice, droguri, alcoolism, abuz în familie, proxenetism, violență domestică, sinucidere, și alte probleme sociale cu care țara noastră se confruntă, își vor găsi rezolvarea prin prisma politicilor sociale, care ar trebui să fie clare, stricte și cunoscute de toată lumea.

Ceea ce mi-a atras atenția în momentul în care am citit articolul, a fost faptul că scriitorul, compară sistemul social cu organismul uman. O metaforă care, după părerea mea, redă foarte concludent, ceea ce se întâmplă în realitate cu sistemul social: se crează o dependență între principalele sisteme ale organismului uman, același lucru întâmplându-se și în sistemul social.

Nu pot aborda această problematică, dacă nu amintesc ceea ce se întâmplă în practica unui asistent social, care de cele mai multe ori, este depășit de cazurile pe care le are de rezolvat, și care se confrunta cu permisivitatea politicilor sociale, de care, de cele mai multe ori, în 90% din cazuri, beneficiarii-profită. Aceștia cunoscându-și foarte bine drepturile și mai puțin îndatoririle.Cu privire la îndatoriri, acestora le este prevăzut la îndatoriri, sa fie punctuali. Este firesc ca lucrurile să se petreacă astfel din moment ce au foarte multe drepturi si câteva indatoriri, printre care, punctualitatea. În țara noastră, toata lumea așteaptă să stea și să nu facă nimic, și statul să-i recompenseze pentru faptul că stă acasă. Ceea ce pare ilogic și anormal, se întâmplă la noi în țară. Sunt destule persoane care preferă să stea acasă și să primească VMG-ul, (venitul minim garantat), decât să muncească având salariul minim pe economie și 8h pe zi, când este mai simplu și mai comod să îți petreci timpul în casă, cu aproximativ aceeași bani de la stat, fiind o diferență nesemnificativă la buget. Statul le permite acest lucru. Acest lucru nu se întâmplă în țările nordice, unde accentul este pus pe dinamica și mobilizarea indivizilor, care deși ajunși la pensie activează la locurile de muncă avute din timpul tinereții, sau își caută ceva de făcut, reprezentând sursa prin care rămân conectați la ceea ce se întâmplă în jurul lor, socializând cu cei de vârsta lor și nu numai, și în acest fel, nu se mai gândesc că sunt bătrâni, și că sfârșitul este aproape; ( unii când ajung la pensie, își induc ideea că au trăit suficient și că ei nu mai valorează nimic, nu mai sunt folositori și-și așteaptă moartea).

Pentru acest exemplu, mi se pare potrivită comparația realizată de autorul articolului, care descria “boala” ca fiind un dușman al oranismului biologic, care există în afara organismului și care asteaptă întotdeauna un moment potrivit pentru a lansa atacul, asemenea unui lup, care asteaptă ca ciobanul să se odihnească pentru a ataca turma de oi. Din punctul meu de vedere sunt de acord cu această comparație mai mult decât reprezentativă.

Și totuși, apare în mintea noastră comparația cu alte state, alte țări, unde lucrurile merg în direcția opusă, și ne întrebăm de ce acolo putem vorbi de bunăstare și la noi, nu?

În opinia mea, nu există un stat, sau o țară, care să nu se confrunte cu probleme sociale, în schimb exista norme, valori, principii, reguli clare, concise, stricte, care sunt aplicate tuturor, fără excepții.

Aș dori să închei prelegerea mea printr-un exemplu dat la un seminar de o doamnă profesor, care ne exemplifica o situație cu care se confruntase în viața reală, și care are legătură cu politicile la nivelul țării noastre:

La cabinet ajunsese o familie care se confrunta cu dependența de droguri a fiului lor. Întrebați când și-au dat seama că se petrece ceva cu fiul lor, mama a răspuns că în momentul în care a ajuns acasă și a dorit să mănânce sarmale pe care le gătise cu o seară înainte a constat că lipsește frigiderul cu tot cu oala de sarmale.

La prima vedere, ar părea un banc, însă în lumea dependențelor, și mai ales în lumea drogurilor, acestea sunt realități, tinerii, dependenții ajung să facă orice pentru o doză, în acel moment s-au rupt de realitatea noastră și intră în lumea lor.

Ce face țara noastră?

Deschide portițe tinerilor pentru a consuma droguri ușoare.

Sonia

Ileana Cosanzeana si Fat-Frumos

Demult, exista conceptia conform careia un El si o Ea se vor intalni, se vor placea si apoi se vor casatori. Stiti, aceasta parere, mai exista si astazi in unele zone, si nu numai.Totusi, la polul opus exista acea libertate a indivizilor de a alege cu cine sa formeze un cuplu, si al doilea cuplu,.....s.a

Vorbesc, bineinteles de liberul arbitru: nu mai alege nimeni pentru tine partenerul, dupa diferite criterii, ci, ai posibilitatea sa ti-l alegi singur.

De aici, apare urmatoarea sintagma: Ce faci in momentul in care partenerii au fost mai multi, relatiile direct proportionale cu numarul partenerilor, sau poate ca nu (aici e loc de alta discutie), si Fat-Frumos/Ileana Cosanzeaza nu a aparut?raspunsul ar fi simplu: cauti sa o gasesti.

Pe de alta parte, daca te-ai avantat intr-o relatie destul de solida, precum casatoria, si dupa un timp, constati ca cea/cel ales nu era The One?In acest caz, te gandesti cum sa procedezi, ba iti aduci reprosuri ca fiind prea tanar n-ai constientizat, ba celalalt e de vina, dimpotriva, arunci vina pe familie, grup de prieteni, s.a

Am avut ocazia sa ascult la un curs, mai multe pareri legat de acest subiect.Pe scurt, va voi descrie ceea ce au spus respectivele persoane:

Caz I: O tanara s-a casatorit cu primul ei prieten, pe care l-a intalnit la facultate, si dupa un an de casatorie ne impartasea ca este foarte implinita laturi de el, se simt bine impreuna, toate lucrurile le realizeaza impreuna.

Caz II: O doamna , dupa 18 ani de casatorie, povestea cum se simte dupa atata vreme alaturi de sot si copii.M-a amuzat faptul ca a incept sa ne povesteasca cum a cucerit-o sotul ei: i-a promis ca-i va face 3 copii, si nu s-a tinut de cuvant, nu i-a facut decat 2. :), foarte simplu, asa ne-a marturist.Dumneai a fost mai modesta si discreta in a vorbi de relatii, si a spus ca relatia ei a fost una cu urcusuri si coborasuri, insa, se simte implinita alaturi de sotul si copiii ei.

Concluziile...va las sa mi le comunicati, voi ce parere aveti?

Este dragostea oarba sau nu?

Cu drag, Sonia :*:*:*

3, 2, 1 si :"pornim la drum sau nu?"

Sunt sigura ca acest titlu va va incita curiozitatea pentru a vedea daca tema se potriveste cu ceea ce presupuneti: ei bine, da, voi aborda de data aceasta relatia de cuplu.

Sincer, am tot evitat acest subiect, insa are mareee cautare in viata reala. De ce? Toata lumea isi doreste sa aiba relatia perfecta, mai corect spus, relatia functionala, ideal e partenerul perfect :P.

Astazi, am avut placerea sa asist la un seminar de psihologia cuplului, la care evident, specialistul (profesorul), ne vorbeste din carti si-si da cu parerea despre secretele unei relatii "normale".Studentul de rand sta si asculta cuminte in banca ceea ce-i comunica o persoana care se presupune ca stie foarte multe informatii si teorii privind relatia.Numa' ca apar de la bun inceput multe discrepante intre ceea ce scrie in carti si ceea ce se intampla in viata fiecarui cuplu. De exemplu, eu nu cred in dragoste la prima vedere, si in psihologia de cuplu, aceasta forma de indragostire este un mit.

la un moment dat a existat un exemplu privind relatia de similaritate si cea de complementaritate, si care din cele 2 este cea care dureaza cel mai mult in timp.Explicatiile au fost simple: daca intr-un cuplu cei doi au aceleasi asteptari, gandesc la fel, isi doresc aceleasi lucruri, in timp acestia ajung sa se plictiseasca.In cel de-al doilea exemplu, daca cei doi se completeaza unul pe celalalt, relatia dureaza mai mult in timp. Noi ce fel de relatie avem? am stat si ne-am gandit vreodata? eu una, da.

Stiati ca mai exista relatia contrariilor care se atrag? aici e un fel de dragoste cu nabadai, asa imi place sa o numesc, si din aceastea sunt o gramada. Dar cand vine vorba de relatii, eu zic sa nu lasam specialistii sa ne influenteze viata, deoarece acestia nu vor oferi solutii si retete decat raportandu-se la propria experienta, ceea ce inseamna ca la un cuplu acea solutie poate functiona, dar exista aceeasi posibilitate ca la un alt cuplu sa nu functioneze.

S-a vorbit la seminar si despre varsta la care cei doi parteneri decid sa semneze actul. aceasta e variabila:

-categoria 1: 23-25

-categoria 2: 26-30

categoria 3: 30-35

Tot mai mult se tinde spre 30-35 de ani, deoarece cei doi fie vor sa-si consolideze cariera, fie isi gasesc un partener mai tarziu si vor sa-l cunoasca mai bine, fie sunt impinsi de catre parinti sa se casatoareasca, fie vor sa faca un copil.

Eu m-am distrat teribil la seminar pentru ca purtam o discutie contradictorie cu profesorul de la catedra si nu puteam fi de acord cu afirmatiile sale, nu dupa ce am mai invatat aceasta materie in ultimul semetru din facultate, cand am realizat o serie de jocuri unde m-am descoperit asa cum sunt in relatie si ceea ce-mi doresc de la partener. Ma gandeam, acu sa ma fi faccut un terapeut pe probleme de cuplu ca m-as fi imbogatit:)). Dar lucrurile nu stau chiar asa, la psihologie am invatat ceva: "o relatie functioneaza in momentul in care esti constient de defectele partenerului si esti dispus sa le accepti". Cati dintre noi constientizam defectele partenerului? cati le accepta? ce se intampla daca aceasta acceptare in timp duce la frustrare?cat de bine te cunosti, tu ca individ? cat de bine iti cunosti partenerul? pe ce esti centrat: relatie sau individ? ce-ti doresti de la partenerul tau? ce va doriti impreuna? ce inseamna "sacrificiu" in relatie? cine cedeaza in relatie? cat de dependent esti in relatie? sub ce forma? ce faci pentru a elimina aceasta dependenta?prin aceasta relatie te dezvolti tu, partenerul sau amandoi? ce faci cu egoismul in relatie? il iubesti sau e amagire?

Sunt intrebari la care ti-ai ridicat semne de intrebare? ai gasit raspunsuri? sunt sigura ca ai citit carti, reviste de specialitate, dar ti-ai raspuns cu adevarat la intrebari?

Uite cum imi deschid cabinet online pe probleme maritale si de cuplu :)).

Treaba asta cu relatie e destul de serioasa, pornim la drum sau nu? raspunsul meu e simplu: atata vreme cat cei doi parteneri considera ca aceasta problema ii priveste, sa stiti ca asa e, ei sunt cei mai in masura sa decida cand se simt pregatiti sa faca pasul; si la urma-urmei, coabitarea este tot o forma de mariaj, asta ca sa impacam si capra si varza :).

Pana data viitoare...iubiti-va mult.

Cu drag, Sonia:*:*:*:*:*:*:*

Toamna se numara....prietenii

De curand am aflat ce inseamna sa fii tras la raspundere pentru faptele pe care le comiti de un prieten, pe care ti-l faci in timpul liceului. Cand spun prieten, nu tin cont de gen, ci doar de sprijinul acordat in perioadele nefavorabile.Ce se intampla atunci cand acel prieten urmeaza o cale serpuita si dificil de parcurs, si tu realizesi acest lucru? evident, ii marturisesti opinia ta cu privire la ceea ce urmeaza sa faca, si cu toate aceastea, nu te asculta, in schimb, o data cu trecerea anilor, ajunge sa-ti dea dreptate, si sa-ti ceara ajutorul. Acum, termenul de ajutor e relativ, poti ajuta pe cineva furnizand-ui o informatie, ajutandu-l sa-si ridice bagajele in tren, etc. sunt mai multe tipuri de ajutor, depinde de persoana de langa tine cum percepe ajutorul.

Pe mine ma macina reprosul:"...te-ai schimbat, nu mai esti aceeasi persoana pe care o stiam din liceu, m-ai uitat cu totul".Ei bine, nu pot ramane pasiva la ceea ce se intampla cand stiu cat ma implic cand e vorba de de persoanele la care tin si care m-au ajutat.

Ar trebui realizat un algoritm dupa care sa ne ghidam atunci cand nu vream sa fim dezamagiti de persoanele de langa noi, de prietenii pe care ii avem.

Suntem firi diferite, indivizi diferiti si fiecare are un mecanism de aparare, si de cele mai multe ori, este mai simplu sa dai vina pe celalalt/ ceilalti pentru nereusitele tale, decat sa incerci sa remediezi problema.La cat ma stiu de insistenta, voi incerca sa cautam impreuna o solutie, atata vreme cat vad ca exista deschidere si flexibilitate din partea celuilalt.

Cert este ca voi incerca pe cat posibil sa ajut, pentru ca la randu-mi am fost ajutata, si asa cum o persoana draga mie imi zicea: "Dar din dar, se face Rai!"

Pana data viitoare...va pup.

Cu drag, Sonia

Ce-am fost...si ce-am ajuns....

"Ce-am fost ...si ce-am ajuns"

Din strabuni se spune ca intotdeauna trebuie sa nu uiti de unde ai pornit in viata; fie ca ai avut norocul sa provii dintr-o familie cu un statut social inalt, fie ca parintii sunt mai modesti, fie ca parintii te-au dorit sau nu, indiferent de situatie: sa nu uitam de unde am plecat !

Mai departe, sigur, va aparea intrebarea: "si cand ne putem da seama de aceasta "transformare"? Cel mai probabil, in momentul in care ti se aduc acuze, reprosuri ( ti se da peste nas: " ai uitat de unde ai plecat...").

Hmm, si reactiile sunt impartite si de o parte si de alta, depinde de la persoana la persoana. Fara a intra in prea multe polemici, fiecare s-a confruntat la un moment dat cu acest gen de persoane, de aceea, din curiozitate de detectiv ( lucrul definitoriu la un psiholog :) ), ma intreb cum trebuie procedat in aceasta situatie, fara a-l rani pe cel de langa noi, insa in acelasi timp, obictiv gandit, cum ii atragi atentia ca exagereaza si ca nu mai este persoana pe care o stiam.

Gata! am lansat provocarea: exprimati-va parerea......

...................................................................................................................................................................................................................

Mai departe....Scrie-n carte :D, in cateva randuri voiam sa-mi expun gandurile cu privire la cateva persoane pe care eu le admir foarte mult, si cum nu-i frumos sa dau nume, le respect confidentialitatea, se vor recunoste imediat, daca vor citi :D.

Provine dintr-o familie modesta, cu o ambitie cum rar ai sa mai vezi pe lumea aceasta, cu un spirit luptator de leader, s-a lovit de multe obstacole pe care le-a depasit, a reusit sa mobilizeze un grup de oameni pentru a provoca o schimbare, atat de atitudine cat si o activizare de protejare a naturii, a plecat de langa casa si s-a mutat vreo 426 km de Bucuresti pentru a fi aproape de persoana langa care isi va petrece toata viata, si DA, exista si astfel de persoane, care sunt atat de "EGOISTE" cu ele insele, incat pe primul plan sunt persoanele de langa, si nu Ele. Cu sufletul la ceilalti, au uitat de ELE. Sunteti cel mai mare norocos daca aveti langa voi o asemenea persoana, sunt putine, DAR EXISTA, important este sa le cauti cu atentie.

SI cel mai important: Cand la gasesti, NU LE MAI DA DRUMUL!

Te-ai gandit vreodata cat de norocos esti ca nu ai nici o problema de sanatate? te-ai gandit ca sunt parinti care-si doresc un copil cu atata ardoare, si cu toate acestea, nu reusesc sa-l aiba? te-ai gandit ca sunt persoane care investesc in noi, si la randul nostru avem datoria de a nu-i dezamagi? te-ai gandit cata nevoie are un copil de parintii lui? te-ai gandit cat sufera un batran cand e abandonat de familia lui, sau parasit in strada? te-ai gandit vreodata cat ranesti persoana de langa tine cand esti egoist, si te gandesti doar la binele tau? Ce-am fost... si ce devenim de-a lungul vietii...

Asadar, aveti grija ce fel de persoane doriti sa deveniti, deoarece de voi depinde cum va modelati copiii.

Cu drag, Sonia

Prin nisipuri miscatoare...: la drum mare

"Un sut in fund...un pas inainte!"

Cand am auzit aceasta replica nu mi-au putut crede urechile, in mintea mea acest lucru era cu adevarat imposibil, deoarece totul trebuie sa-mi iasa de prima data, asa m-am invatat si asa m-am autoeducat. Nu-mi vedea a crede faptul ca mai exista si aceasta cale de a nu te da batut. Astazi stau si ma intreb: cum te priveste familia, prietenul cel mai bun, o persoana draga, daca afla ca ceea ce ti-ai propus nu s-a infaptuit? Pentru ca-ti sunt persoane apropiate, vor cauta sa te sprijine, sa-ti fie alaturi si sa-ti spuna, dupa caz: "nu-i nimic, incerci data viitoare;" sau " oricum, nu era de tine, gasesti pe altcineva mai bun", sau "cu siguranta te asteapta lucruri bune in viitorul apropiat, trebuie doar sa ai rabdare". Usor de zis pentru cei care nu se confrunta cu problema in sine. Sunt curioasa cum ma vad intr-adevar acele persoane, cum ma considera si cum ma descriu. Am certitudinea ca regreta ca nu ies lucrurile asa cum trebuie, insa, nu am cum sa nu-mi ridic intrebarea: ma compatimesc? le e mila de mine?aceasta e intr-adevar sentimentul? si daca e asa, ce repercursiuni are acest lucru asupra mea? cum ma face sa ma simt? Cu siguranta nu ma simt in largul meu, sentimentul de mila, de compasiune il ai in momentul in care vezi un nevoias si simti inauntrul tau ca ai vrea sa-l ajuti si actionezi in aceasta directie, atunci e de inteles, insa in situatia de mai sus, nu pot sa accept ca unei persoane ii este mila.

Din proprie experienta marturisesc faptul ca-mi este foarte dificil, cel putin pe moment, sa stau de vorba cu cineva despre ceea ce mi se intampla, si mai ales daca acea persoana nu stie sa se poarte, nu stie cum sa reactioneze, cum sa actioneze si cum sa asculte, practic, cum sa fie un bun psiholog, asa-l numesc eu. Prima reactie este aceea: "oare ce va/vor spune?", "Ce vor gandi despre ce-am facut?", "oare ma va/vor placea in continuare?", "oare va mai tine la mine?" si exemplele de intrebari continua. Cel mai mult mi-e teama de privire, se spune ca ochii reflecta imaginea sufletului, si este adevarat, eu asa simt si cred. Ori cum sa ma uit la persoana din fata mea, la cea care a investit in mine sentimente, incredere, timp, energie, si sa-i spun sa am dezamagit-o? Cum sa-i dau aceasta veste, care pentru mine e sfasietoare, ma macina? In momentul acela vei simti ca-ti sunt comunicate doua tipuri de mesaje: unul verbal:" vei reusi data viitoare!" si celalalt nonverbal: "saraca", "imi pare asa rau pentru ea". Da, aceasta este mesajul transmis de privire, asta comunica, cel putin eu acest lucru descifrez.

Cum trebuie actionat in acest caz?

Ei bine, una din modalitatile pe care eu le abordam in adolescenta atunci cand imi propuneam sa fac realizez ceva era sa fiu cat se poate de secretoasa, nimeni sa nu stie absolut nimic. Explicatia este cat se poate la indemana oricui: atata vreme cat nimeni nu stie, nimeni nu are de suferit, nimeni nu-si da cu parerea, nimeni nu-ti plange de mila, esti tu cu tine insuti/insati, dupa gen :). Apare si reversul medaliei: nimeni nu va stii ce anume te-a marcat, te-a distrus, te-a adus intr-o stare de nerecunoscut in cazul unui esec, deoarece nimic nu e mai aspru si dureros ca propria mustrare de constiinta, aceasta interiorizare si aceasta lupta pentru a fi cel mai bun.

Hmm, ce inseamna sa fii cel mai bun? Cine apreciaza acest lucru? Care sunt standardele dupa care ar trebui sa ne ghidam? Cine reprezinta un model? Pentru ca traim intr-o societate si suntem oameni, ne evaluam prin comparatie cu ceilalti oameni. Ce ma face pe mine sa cred ca eu nu pot fi mai buna decat ceilalti? Cu ce sunt ei mai buni ca mine? Hmm, revenim la acelasi tip de intrebari, insa raspunsul este cat se poate de simplu: suntem oameni su suntem unici, fiecare are ceva bun in el si fiecare e bun, pana la proba contrarie, insa intotdeauna trebuie sa avem langa noi persoana/ persoanele care sa accentueze acea latura pozitiva, buna, in momentul in care simti ca ai pierdut controlul asupra situatiei si simti ca te-ai lovit atat de tare ca nu te mia poti ridica. Acea persoana poate cu adevarat sa fie un "medic", care "administreaza medicamentul potrivit" la timpul potrivit pentru a "insanatosi bolnavul".

Putini sunt cei care au astfel de "medici" in jurul lor. Eu, se pare, ca am cativa "medici" prompti si foarte buni. Unii dintre ei sunt atat de modesti ca nici macar nu vor sa recunoasca aceasta calitate.

PS: recitind celelalte articole mi-am dat seama ca am facut cateva greseli de punctuatie si ortografie.Nu-mi place sa recitesc textul dupa ce-l scriu, pentru ca am tentinda sa-l modific.Imi place materia bruta, asa ca scuze de greseli si omisiuni de litere.:D:D:D:D.

Cu privire la acest articol, va rog sa-mi comunicati de parere aveti despre tema si intrebarile din text, ce solutii aveti si ce ganditi.

Cu drag, Sonia

la drum mare

Dupa o pauza de cateva saptamani, timp in care am avut ocazia sa beneficiez de serviciile oferite de infofer.ro contra cost, desigur.Si in timp ce ma perindam eu cu trenul am constatat ca lucrururile s-au cam schimbat, ca nimic nu mai e la fel ca acum 4ani, cand am venit prima data in in Bucuresti. Ce s-a intamplat de atunci?Cum au evoluat lucrurile asa repede? Cand am crescut? Cand am inceput sa constientizez ca s-a dus si studentia? Gata, tre sa pasesc in lumea reala? dar e prea devreme si nu ma simt pregatita, facultatea era doar o portita ramasa spre timpul liber, fara responsabilitati, stat la taclale pana tarziu, si altele.... unde s-au dus toate?

Dintr-o data ma simt fara vlaga si presata de tot ce-i in jurul meu.Gata cu tara in care traiesc! de maine o iau pe un alt drum, dar care? Stiu ce vreau, si cu toate acestea, mi se pare din ce in ce mai dificil sa realizez ce mi-am propus, parca nu mai sunt eu, aceeasi persoana increzatoare in fortele proprii, si in viata, in genere.

Dau vina pe ceea ce sa intampla in politica contemporana, care ne afecteaza pe fiecare dintre noi, pe unii mai mult, pe altii mai putin.Fara a insista prea mult pe acest subiect derizoriu, observ in jurul meu oameni care nu stiu cum sa-si mai faca economii pentru a-si creste si educa pe cei mici. De aici reiese o intrebare la care recunosc ma gandesc de ceva vreme: in timpurile aceastea sumbre mai concepi un copil, pe care apoi sa-l cresti, sa-l educi in Romania? Ma intreb cat curaj trebuie sa aiba unii parinti care mai fac in vremurile aceastea un copil, sau cei care au copii.cFelicitarile mele pentru curaj ( felicitari sis :*), eu nu am atata curaj, nici acum si nici in urmatorii ani. O alegere potrivita, pentru mine si cel mic, de ce sa fie chinuit in vremurile astea, cand medicii pleaca peste hotare, cadrele didactice au salarii de ingrijitoare sau femei de serviciu, ce varianta mai ramane?

"Tara mea de glorii/ tara mea de dor" cum afirma Eminescu, n-a mai ramas nimic din ea, decat viitoare generatii care au un viitor incert, ai caror parinti se intreaba in fiece zi, daca se vor descurca. Si cu toate aceastea, ce ne ramane noua, Generatia Pro? Putem intrepta noi ce-au distrus altii, sau plecam si noi? Hmm....greu de spus, fiecare are drumul lui, dar daca nu ne-am descoperit pana acum drumul? ce-i de facut? intrebari la care raspundem fiecare atunci cand privin in zare si vedem cum linia cerului se uneste cu pamantul.

Dragilor sa cresteti frumos si sa aveti ambitie, noroc si un pic de ajutor, de oriunde, si pe urma vedeti voi ce faceti.

Cu drag, Sonia

Dedic aceste impresii tatalui meu.

hello people...

Astazi am reusit sa-mi iau inima in dinti si am trecut la partea de actiune: planurile, ideile, dorintele capata contur incepand de astazi.De ce? si de ce astazi? doua intrebari destul de interesante si potrivite pentru cei care ma cunosc, insanu voi raspunde la aceste intrebari, in schimb, voi aminti un episod haios din viata mea de studenta, care sufera de ADHD, mai ceva ca un pusti de 5 ani.
              Hello, my name is Sonia si incerc sa fiu un om NORMAL.Am sesizat ca e la moda treaba asta cu Blogger-ul, si recunosc, am vrut sa vad cat de seriosa e si ce presupune. Din cate am observat eu, fiecare are la alegere teme de debate, recunosc, eu sunt novice si nu stiu deocamdata,cum functioneaza totul, dar promit ca-mi voi da silinta.
Aaaa, voiam sa va povestesc un episod haios din viata de student, (mi-am amintit), ei bine, candva, exista o fata care isi dorea sa plece din provincie in buricul capitalei, si nu oricum, sa vina la facultatea. O, si frumoasa era viata de bucurestean, (cel putin asa credea ea, mai tarziu s-a trezit la realitatea.net :) ), a purtat o discutie cu parintii, au chemat prieteni ( pentru sfat), si cartile erau intinse pe masa....viitorul ei era in mainile necunoscutilor, care habar nu aveau de ceea ce-si doreste ea. Si lupta a fost crancena, a durat vreo 4h, in care "cunoscutii" si familia, "votau in parlament" legea prind asigurarea obligatorie a contractului pe 3 ani de studii ( atat cat dureaza facultatea in ziua de azi), care zicea cam asa:"....persoanele care au indeplinit varsta de 18 ani, pot merge la facultate, in cazul, in care au promovat examenul de bacalaureat cu nota peste 9, pentru a se specializa pe perioada a 3 ani, cadrul oricarei facultati doresc, din orasul stabilit de membrii familiei si juratii (prieteni de familie), acordandu-i  sprijin material constand in :bani pentru hrana, bani pentru cazare la kmin, si in ultima instanta, bani pentru a plati studiile, daca studentul e la taxa, si nu la buget, dar, in aceasta situatie, este obligativitatea studentului de a-si cauta un serviciu, pentru a-si plati studiile".Legea a fost votata in unanimitate.Dar aici si acolo, exprima locul, nu si exactitatea, de aceea oamenii profita cand gasesc o usa, un geam intredeschis. Datorita unei nepotriviri de idei, decizia a fost una pe placul Ei, si nu a celorlalti, care si-au aratat neincrederea in dorinta ei de a pleca in capitala.
Cu o geanta plina de carti si cateva lucruri, un rucsac, si o sticla de apa, am plecat cu mama pana in statie la microbuz, era 5 dimineata si ploua, ploua, ploua....Simteam ca totul este dat peste cap, nimic nu mai pare asa promitator acum cu atatea bagaje dupa mine, cu ploaia care imi ajungea la oase si mama care se uita nedumerita cum urc, tragand geanta dupa mine. Intr-o clipa, lucrurile nu mai par asa senine si luminoasa ca in toiul unei zile toride de vara, ci devin sumbre, ba chiar te incerca sentimentul, sa lasi totul deoparte si sa ramai, sa nu mai pleci.....si ce faci atunci? cum ramane cu toate ideile indraznete, cu optimismul din priviri, cu speranta ca vei reusi sa schimbi lucrurile?
Pentru a nu-mi face o introspectie mai tarziu, am ales sa merg mai departe si sa las framantarile si teama in statia de microbuz, si... am plecat.
Cu inima cat un purice, cu mii de framantari in suflet, cu o teama ce crestea din ce in ce mai tare cu cat ma apropiam de gara, si cu o coloana sonora superba in microbuz ( DiDo-White flag, una din piesele mele preferate),mi-am innecat lacrimile in servetel, si mi-am zis: "cum altii reusesc, si eu pot, nu exista nu se poate!"
Am mai tras o data de bagaje cand am urcat in tren si cand am coborat la Gara de Nord, care parea imensa, simteam ca sunt o insecta, ce va fi calcata in pioare in orice clipa, dar...n-a fost asa.
   Ma astepta la iesire o prietena foarte buna, careia nu-i voi da numele, se va identifica, ( MULTUMESC MULT!!!), m-a dus la ea la kmin, am stat o zi intreaga si m-am cazat....dar asta e o alta poveste.
       Viata e plina de peripetii, simti ca mergi pe nisipuri miscatoare, diferenta e in viata trebuie sa te agiti si sa te zbati, pe nisipurile miscatoare, le ocolesti, si daca esti in ele, nu te agita, nu te misca.....situatii antagonice nu?  aveti grija de voi si luptati pentru voi insiva.

PS.Presupun ca v-ati prins ce era haios: ei au votat una si eu am facut alta alegere....:)