Probleme sociale in tara nimanui...

În articolul scris de Carl M. Rosenquist, este dezbătută problematica problemelor sociale. După lecturarea articolului, am rămas cu o serie de întrebări cu privire la Sistemul de asistență Socială din România. De ce?

Răspunsul , este unul cât se poate de simplu și logic: trăiesc, învăț, muncesc în “minunata țară democratică”. Nu am cum să nu mă întreb cum probleme sociale ca: analfabetismul, somajul, abandonul școlar, abandonul nou-născuților în maternități, consumul de etnobotanice, droguri, alcoolism, abuz în familie, proxenetism, violență domestică, sinucidere, și alte probleme sociale cu care țara noastră se confruntă, își vor găsi rezolvarea prin prisma politicilor sociale, care ar trebui să fie clare, stricte și cunoscute de toată lumea.

Ceea ce mi-a atras atenția în momentul în care am citit articolul, a fost faptul că scriitorul, compară sistemul social cu organismul uman. O metaforă care, după părerea mea, redă foarte concludent, ceea ce se întâmplă în realitate cu sistemul social: se crează o dependență între principalele sisteme ale organismului uman, același lucru întâmplându-se și în sistemul social.

Nu pot aborda această problematică, dacă nu amintesc ceea ce se întâmplă în practica unui asistent social, care de cele mai multe ori, este depășit de cazurile pe care le are de rezolvat, și care se confrunta cu permisivitatea politicilor sociale, de care, de cele mai multe ori, în 90% din cazuri, beneficiarii-profită. Aceștia cunoscându-și foarte bine drepturile și mai puțin îndatoririle.Cu privire la îndatoriri, acestora le este prevăzut la îndatoriri, sa fie punctuali. Este firesc ca lucrurile să se petreacă astfel din moment ce au foarte multe drepturi si câteva indatoriri, printre care, punctualitatea. În țara noastră, toata lumea așteaptă să stea și să nu facă nimic, și statul să-i recompenseze pentru faptul că stă acasă. Ceea ce pare ilogic și anormal, se întâmplă la noi în țară. Sunt destule persoane care preferă să stea acasă și să primească VMG-ul, (venitul minim garantat), decât să muncească având salariul minim pe economie și 8h pe zi, când este mai simplu și mai comod să îți petreci timpul în casă, cu aproximativ aceeași bani de la stat, fiind o diferență nesemnificativă la buget. Statul le permite acest lucru. Acest lucru nu se întâmplă în țările nordice, unde accentul este pus pe dinamica și mobilizarea indivizilor, care deși ajunși la pensie activează la locurile de muncă avute din timpul tinereții, sau își caută ceva de făcut, reprezentând sursa prin care rămân conectați la ceea ce se întâmplă în jurul lor, socializând cu cei de vârsta lor și nu numai, și în acest fel, nu se mai gândesc că sunt bătrâni, și că sfârșitul este aproape; ( unii când ajung la pensie, își induc ideea că au trăit suficient și că ei nu mai valorează nimic, nu mai sunt folositori și-și așteaptă moartea).

Pentru acest exemplu, mi se pare potrivită comparația realizată de autorul articolului, care descria “boala” ca fiind un dușman al oranismului biologic, care există în afara organismului și care asteaptă întotdeauna un moment potrivit pentru a lansa atacul, asemenea unui lup, care asteaptă ca ciobanul să se odihnească pentru a ataca turma de oi. Din punctul meu de vedere sunt de acord cu această comparație mai mult decât reprezentativă.

Și totuși, apare în mintea noastră comparația cu alte state, alte țări, unde lucrurile merg în direcția opusă, și ne întrebăm de ce acolo putem vorbi de bunăstare și la noi, nu?

În opinia mea, nu există un stat, sau o țară, care să nu se confrunte cu probleme sociale, în schimb exista norme, valori, principii, reguli clare, concise, stricte, care sunt aplicate tuturor, fără excepții.

Aș dori să închei prelegerea mea printr-un exemplu dat la un seminar de o doamnă profesor, care ne exemplifica o situație cu care se confruntase în viața reală, și care are legătură cu politicile la nivelul țării noastre:

La cabinet ajunsese o familie care se confrunta cu dependența de droguri a fiului lor. Întrebați când și-au dat seama că se petrece ceva cu fiul lor, mama a răspuns că în momentul în care a ajuns acasă și a dorit să mănânce sarmale pe care le gătise cu o seară înainte a constat că lipsește frigiderul cu tot cu oala de sarmale.

La prima vedere, ar părea un banc, însă în lumea dependențelor, și mai ales în lumea drogurilor, acestea sunt realități, tinerii, dependenții ajung să facă orice pentru o doză, în acel moment s-au rupt de realitatea noastră și intră în lumea lor.

Ce face țara noastră?

Deschide portițe tinerilor pentru a consuma droguri ușoare.

Sonia