Probleme sociale in tara nimanui...

În articolul scris de Carl M. Rosenquist, este dezbătută problematica problemelor sociale. După lecturarea articolului, am rămas cu o serie de întrebări cu privire la Sistemul de asistență Socială din România. De ce?

Răspunsul , este unul cât se poate de simplu și logic: trăiesc, învăț, muncesc în “minunata țară democratică”. Nu am cum să nu mă întreb cum probleme sociale ca: analfabetismul, somajul, abandonul școlar, abandonul nou-născuților în maternități, consumul de etnobotanice, droguri, alcoolism, abuz în familie, proxenetism, violență domestică, sinucidere, și alte probleme sociale cu care țara noastră se confruntă, își vor găsi rezolvarea prin prisma politicilor sociale, care ar trebui să fie clare, stricte și cunoscute de toată lumea.

Ceea ce mi-a atras atenția în momentul în care am citit articolul, a fost faptul că scriitorul, compară sistemul social cu organismul uman. O metaforă care, după părerea mea, redă foarte concludent, ceea ce se întâmplă în realitate cu sistemul social: se crează o dependență între principalele sisteme ale organismului uman, același lucru întâmplându-se și în sistemul social.

Nu pot aborda această problematică, dacă nu amintesc ceea ce se întâmplă în practica unui asistent social, care de cele mai multe ori, este depășit de cazurile pe care le are de rezolvat, și care se confrunta cu permisivitatea politicilor sociale, de care, de cele mai multe ori, în 90% din cazuri, beneficiarii-profită. Aceștia cunoscându-și foarte bine drepturile și mai puțin îndatoririle.Cu privire la îndatoriri, acestora le este prevăzut la îndatoriri, sa fie punctuali. Este firesc ca lucrurile să se petreacă astfel din moment ce au foarte multe drepturi si câteva indatoriri, printre care, punctualitatea. În țara noastră, toata lumea așteaptă să stea și să nu facă nimic, și statul să-i recompenseze pentru faptul că stă acasă. Ceea ce pare ilogic și anormal, se întâmplă la noi în țară. Sunt destule persoane care preferă să stea acasă și să primească VMG-ul, (venitul minim garantat), decât să muncească având salariul minim pe economie și 8h pe zi, când este mai simplu și mai comod să îți petreci timpul în casă, cu aproximativ aceeași bani de la stat, fiind o diferență nesemnificativă la buget. Statul le permite acest lucru. Acest lucru nu se întâmplă în țările nordice, unde accentul este pus pe dinamica și mobilizarea indivizilor, care deși ajunși la pensie activează la locurile de muncă avute din timpul tinereții, sau își caută ceva de făcut, reprezentând sursa prin care rămân conectați la ceea ce se întâmplă în jurul lor, socializând cu cei de vârsta lor și nu numai, și în acest fel, nu se mai gândesc că sunt bătrâni, și că sfârșitul este aproape; ( unii când ajung la pensie, își induc ideea că au trăit suficient și că ei nu mai valorează nimic, nu mai sunt folositori și-și așteaptă moartea).

Pentru acest exemplu, mi se pare potrivită comparația realizată de autorul articolului, care descria “boala” ca fiind un dușman al oranismului biologic, care există în afara organismului și care asteaptă întotdeauna un moment potrivit pentru a lansa atacul, asemenea unui lup, care asteaptă ca ciobanul să se odihnească pentru a ataca turma de oi. Din punctul meu de vedere sunt de acord cu această comparație mai mult decât reprezentativă.

Și totuși, apare în mintea noastră comparația cu alte state, alte țări, unde lucrurile merg în direcția opusă, și ne întrebăm de ce acolo putem vorbi de bunăstare și la noi, nu?

În opinia mea, nu există un stat, sau o țară, care să nu se confrunte cu probleme sociale, în schimb exista norme, valori, principii, reguli clare, concise, stricte, care sunt aplicate tuturor, fără excepții.

Aș dori să închei prelegerea mea printr-un exemplu dat la un seminar de o doamnă profesor, care ne exemplifica o situație cu care se confruntase în viața reală, și care are legătură cu politicile la nivelul țării noastre:

La cabinet ajunsese o familie care se confrunta cu dependența de droguri a fiului lor. Întrebați când și-au dat seama că se petrece ceva cu fiul lor, mama a răspuns că în momentul în care a ajuns acasă și a dorit să mănânce sarmale pe care le gătise cu o seară înainte a constat că lipsește frigiderul cu tot cu oala de sarmale.

La prima vedere, ar părea un banc, însă în lumea dependențelor, și mai ales în lumea drogurilor, acestea sunt realități, tinerii, dependenții ajung să facă orice pentru o doză, în acel moment s-au rupt de realitatea noastră și intră în lumea lor.

Ce face țara noastră?

Deschide portițe tinerilor pentru a consuma droguri ușoare.

Sonia

Ileana Cosanzeana si Fat-Frumos

Demult, exista conceptia conform careia un El si o Ea se vor intalni, se vor placea si apoi se vor casatori. Stiti, aceasta parere, mai exista si astazi in unele zone, si nu numai.Totusi, la polul opus exista acea libertate a indivizilor de a alege cu cine sa formeze un cuplu, si al doilea cuplu,.....s.a

Vorbesc, bineinteles de liberul arbitru: nu mai alege nimeni pentru tine partenerul, dupa diferite criterii, ci, ai posibilitatea sa ti-l alegi singur.

De aici, apare urmatoarea sintagma: Ce faci in momentul in care partenerii au fost mai multi, relatiile direct proportionale cu numarul partenerilor, sau poate ca nu (aici e loc de alta discutie), si Fat-Frumos/Ileana Cosanzeaza nu a aparut?raspunsul ar fi simplu: cauti sa o gasesti.

Pe de alta parte, daca te-ai avantat intr-o relatie destul de solida, precum casatoria, si dupa un timp, constati ca cea/cel ales nu era The One?In acest caz, te gandesti cum sa procedezi, ba iti aduci reprosuri ca fiind prea tanar n-ai constientizat, ba celalalt e de vina, dimpotriva, arunci vina pe familie, grup de prieteni, s.a

Am avut ocazia sa ascult la un curs, mai multe pareri legat de acest subiect.Pe scurt, va voi descrie ceea ce au spus respectivele persoane:

Caz I: O tanara s-a casatorit cu primul ei prieten, pe care l-a intalnit la facultate, si dupa un an de casatorie ne impartasea ca este foarte implinita laturi de el, se simt bine impreuna, toate lucrurile le realizeaza impreuna.

Caz II: O doamna , dupa 18 ani de casatorie, povestea cum se simte dupa atata vreme alaturi de sot si copii.M-a amuzat faptul ca a incept sa ne povesteasca cum a cucerit-o sotul ei: i-a promis ca-i va face 3 copii, si nu s-a tinut de cuvant, nu i-a facut decat 2. :), foarte simplu, asa ne-a marturist.Dumneai a fost mai modesta si discreta in a vorbi de relatii, si a spus ca relatia ei a fost una cu urcusuri si coborasuri, insa, se simte implinita alaturi de sotul si copiii ei.

Concluziile...va las sa mi le comunicati, voi ce parere aveti?

Este dragostea oarba sau nu?

Cu drag, Sonia :*:*:*

3, 2, 1 si :"pornim la drum sau nu?"

Sunt sigura ca acest titlu va va incita curiozitatea pentru a vedea daca tema se potriveste cu ceea ce presupuneti: ei bine, da, voi aborda de data aceasta relatia de cuplu.

Sincer, am tot evitat acest subiect, insa are mareee cautare in viata reala. De ce? Toata lumea isi doreste sa aiba relatia perfecta, mai corect spus, relatia functionala, ideal e partenerul perfect :P.

Astazi, am avut placerea sa asist la un seminar de psihologia cuplului, la care evident, specialistul (profesorul), ne vorbeste din carti si-si da cu parerea despre secretele unei relatii "normale".Studentul de rand sta si asculta cuminte in banca ceea ce-i comunica o persoana care se presupune ca stie foarte multe informatii si teorii privind relatia.Numa' ca apar de la bun inceput multe discrepante intre ceea ce scrie in carti si ceea ce se intampla in viata fiecarui cuplu. De exemplu, eu nu cred in dragoste la prima vedere, si in psihologia de cuplu, aceasta forma de indragostire este un mit.

la un moment dat a existat un exemplu privind relatia de similaritate si cea de complementaritate, si care din cele 2 este cea care dureaza cel mai mult in timp.Explicatiile au fost simple: daca intr-un cuplu cei doi au aceleasi asteptari, gandesc la fel, isi doresc aceleasi lucruri, in timp acestia ajung sa se plictiseasca.In cel de-al doilea exemplu, daca cei doi se completeaza unul pe celalalt, relatia dureaza mai mult in timp. Noi ce fel de relatie avem? am stat si ne-am gandit vreodata? eu una, da.

Stiati ca mai exista relatia contrariilor care se atrag? aici e un fel de dragoste cu nabadai, asa imi place sa o numesc, si din aceastea sunt o gramada. Dar cand vine vorba de relatii, eu zic sa nu lasam specialistii sa ne influenteze viata, deoarece acestia nu vor oferi solutii si retete decat raportandu-se la propria experienta, ceea ce inseamna ca la un cuplu acea solutie poate functiona, dar exista aceeasi posibilitate ca la un alt cuplu sa nu functioneze.

S-a vorbit la seminar si despre varsta la care cei doi parteneri decid sa semneze actul. aceasta e variabila:

-categoria 1: 23-25

-categoria 2: 26-30

categoria 3: 30-35

Tot mai mult se tinde spre 30-35 de ani, deoarece cei doi fie vor sa-si consolideze cariera, fie isi gasesc un partener mai tarziu si vor sa-l cunoasca mai bine, fie sunt impinsi de catre parinti sa se casatoareasca, fie vor sa faca un copil.

Eu m-am distrat teribil la seminar pentru ca purtam o discutie contradictorie cu profesorul de la catedra si nu puteam fi de acord cu afirmatiile sale, nu dupa ce am mai invatat aceasta materie in ultimul semetru din facultate, cand am realizat o serie de jocuri unde m-am descoperit asa cum sunt in relatie si ceea ce-mi doresc de la partener. Ma gandeam, acu sa ma fi faccut un terapeut pe probleme de cuplu ca m-as fi imbogatit:)). Dar lucrurile nu stau chiar asa, la psihologie am invatat ceva: "o relatie functioneaza in momentul in care esti constient de defectele partenerului si esti dispus sa le accepti". Cati dintre noi constientizam defectele partenerului? cati le accepta? ce se intampla daca aceasta acceptare in timp duce la frustrare?cat de bine te cunosti, tu ca individ? cat de bine iti cunosti partenerul? pe ce esti centrat: relatie sau individ? ce-ti doresti de la partenerul tau? ce va doriti impreuna? ce inseamna "sacrificiu" in relatie? cine cedeaza in relatie? cat de dependent esti in relatie? sub ce forma? ce faci pentru a elimina aceasta dependenta?prin aceasta relatie te dezvolti tu, partenerul sau amandoi? ce faci cu egoismul in relatie? il iubesti sau e amagire?

Sunt intrebari la care ti-ai ridicat semne de intrebare? ai gasit raspunsuri? sunt sigura ca ai citit carti, reviste de specialitate, dar ti-ai raspuns cu adevarat la intrebari?

Uite cum imi deschid cabinet online pe probleme maritale si de cuplu :)).

Treaba asta cu relatie e destul de serioasa, pornim la drum sau nu? raspunsul meu e simplu: atata vreme cat cei doi parteneri considera ca aceasta problema ii priveste, sa stiti ca asa e, ei sunt cei mai in masura sa decida cand se simt pregatiti sa faca pasul; si la urma-urmei, coabitarea este tot o forma de mariaj, asta ca sa impacam si capra si varza :).

Pana data viitoare...iubiti-va mult.

Cu drag, Sonia:*:*:*:*:*:*:*

Toamna se numara....prietenii

De curand am aflat ce inseamna sa fii tras la raspundere pentru faptele pe care le comiti de un prieten, pe care ti-l faci in timpul liceului. Cand spun prieten, nu tin cont de gen, ci doar de sprijinul acordat in perioadele nefavorabile.Ce se intampla atunci cand acel prieten urmeaza o cale serpuita si dificil de parcurs, si tu realizesi acest lucru? evident, ii marturisesti opinia ta cu privire la ceea ce urmeaza sa faca, si cu toate aceastea, nu te asculta, in schimb, o data cu trecerea anilor, ajunge sa-ti dea dreptate, si sa-ti ceara ajutorul. Acum, termenul de ajutor e relativ, poti ajuta pe cineva furnizand-ui o informatie, ajutandu-l sa-si ridice bagajele in tren, etc. sunt mai multe tipuri de ajutor, depinde de persoana de langa tine cum percepe ajutorul.

Pe mine ma macina reprosul:"...te-ai schimbat, nu mai esti aceeasi persoana pe care o stiam din liceu, m-ai uitat cu totul".Ei bine, nu pot ramane pasiva la ceea ce se intampla cand stiu cat ma implic cand e vorba de de persoanele la care tin si care m-au ajutat.

Ar trebui realizat un algoritm dupa care sa ne ghidam atunci cand nu vream sa fim dezamagiti de persoanele de langa noi, de prietenii pe care ii avem.

Suntem firi diferite, indivizi diferiti si fiecare are un mecanism de aparare, si de cele mai multe ori, este mai simplu sa dai vina pe celalalt/ ceilalti pentru nereusitele tale, decat sa incerci sa remediezi problema.La cat ma stiu de insistenta, voi incerca sa cautam impreuna o solutie, atata vreme cat vad ca exista deschidere si flexibilitate din partea celuilalt.

Cert este ca voi incerca pe cat posibil sa ajut, pentru ca la randu-mi am fost ajutata, si asa cum o persoana draga mie imi zicea: "Dar din dar, se face Rai!"

Pana data viitoare...va pup.

Cu drag, Sonia